Alcoolicul este responsabil pentru comportamentul lui sau al ei, la fel cum sunt toţi oamenii raţionali ai societăţii. Putem spune că alcoolicul este, de fapt, iraţional şi bolnav mintal. Ţinând cont de preţul pe care alcoolicul îl plăteşte pentru a bea alcool, putem oare spune că el este „raţional”? Cine ar renunţa la relaţia cu o soţie iubitoare pentru a bea, în afară de o persoană iraţională? Cine ar renunţa la dragostea copiilor pentru un pahar de alcool, în afară de o persoană foarte bolnavă? Cine ar pune în pericol viaţa altor oameni conducând sub influenţa alcoolului un vehicul de 1000 kg, în afară de o persoană care a pierdut total contactul cu realitatea şi nu înţelege semnificaţia comportamentului său?

Atunci când băutorul problemă este confruntat de către familie sau de către societate, va nega problema. Asta nu pentru că nu îşi iubeşte familia sau pentru că e lipsit de respect faţă de societate. Pur şi simplu, nu vede în el însuşi ceea ce alţii văd foarte clar. Situaţia se complică şi mai mult atunci când familia şi prietenii nu înţeleg alcoolismul. Îi spun alcoolicului „controlează-te” şi „bea, dar nu prea mult”. Uneori, chiar îl încurajează pe alcoolic să bea alcool. Alcoolicul încearcă să-şi modereze consumul, dar, din motive atât psihologice, cât şi fiziologice, el nu recunoaşte vreodată necesitatea de a se opri din băut. Când, în final, îşi dă seama de această necesitate, îi va fi foarte greu să se oprească datorită naturii compulsive a dependenţei faţă de drogul alcool. Raţionalizarea îşi face apariţia şi alcoolicul va bea “până nu va mai putea”.

Lasă un răspuns