România pierde, anual, două miliarde de euro din cauza problemelor cauzate de dependenţa de alcool. Până la 40% din paturile de spital sunt ocupate de bolnavi trataţi de afecţiuni cauzate de băutură. Cu toate acestea, alcoolismul rămâne cea mai netratată boală din România. Consecințele, pe termen lung, sunt devastatoare.
Bogdan Rădulescu, fost dependent de alcool: „Beam şi un litru de votcă pe noapte”.
Gabriel Diaconu, medic psihiatru: „Sunt zone în România unde alcoolul face legea. Nu poliţia, nu procuratura, nu medicul”.
Eugen Hriscu, medic psihiatru: „Statul român pare să nu considere că problema alcoolului este importantă”.
În jur de două milioane dintre adulţii români au o problemă cu consumul de alcool. Cu timpul, aceştia dezvoltă o mulţime de probleme de sănătate fizice şi psihice. Până la 40% din paturile de spital sunt ocupate de bolnavi trataţi pentru afecţiuni produse pe fondul consumului excesiv de alcool.
Dr. Eugen Hriscu, medic psihiatru supraspecializat în adicţii, detaliază: „Vorbim de ulcere, de accidente, fracturi, căzături, fie că vorbim de probleme neurologice sau probleme de diabet, hepatite, ciroze. Consumul abuziv de alcool determină în jur de 60 de boli diferite”.
Peste două miliarde de euro din bugetul României se pierd anual pentru rezolvarea complicaţiilor produse de abuzul de alcool.
Până să renunţe la băutură, Bogdan Rădulescu a vizitat repetat secţiile de urgenţă ale Capitalei.
Bogdan Rădulescu, fost dependent: „În 2001 am fost internat în spital la Colentina, am făcut trei pusee o dată, vă daţi seama? Trecea unul, intra altul, mi-a fost groaznic de rău atunci. Şi mi-am dat seama: dom’ne, las-o doamne iartă-mă de băutură, că asta mai lipsea!”
Dar până să pună decizia în practică au mai trecut 14 ani. A căutat ajutor abia după ce a rămas fără bani, fără căsnicie şi s-a îmbolnăvit şi mai rău.
„Printre altele sunt şi suferind de scleroză multiplă. Apăi numai cu scleroza mea nu se împăca alcoolul. Toată lumea mi-a spus: băi, nu se poate, termină, măi, cu alcoolul. Eu nu făceam scandal, dar cădeam într-un butoi d-ăla de letargie”, povestește Bogdan.
România ocupă de ani buni una dintre poziţiile fruntaşe, în lume, la consumul de alcool. Acum se află pe locul 5, după Belarus, Lituania, Moldova şi Rusia, ţări cu politici la fel de deficitare în ceea ce priveşte abuzul de substanţe.
„Nu avem în momentul de faţă, în Ministerul Sănătăţii, o persoană sau un grup de iniţiativă care să încerce să mişte lucrurile”, spune dr. Eugen Hriscu, medic psihiatru supraspecializat în adicții.
În 28 de ani de democraţie, statul român nu a pus pe hârtie nicio strategie pentru combaterea consumului de alcool.
„Guvernul României nu vrea să se bage. De ce? Pentru că gândirea lor este de tip birocratic şi electoral. Nu vrei să fii tu guvernul care să se ducă în comuna Belciugatele, să zicem, şi să le zică: apropo, vă-nchidem cârciumile”, spune dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru.
Singura politică publică menită să descurajeze consumul a fost suprataxarea. În lipsa prevenţiei şi a centrelor de tratament, cheltuielile generate în sistemul de sănătate de consumul abuziv sunt de cinci-şase ori mai mari decât veniturile care intră în bugetul de stat mulţumită accizelor aplicate băuturilor alcoolice.
„Costurile sunt enorme, nicio acciză din lume n-o să compenseze chestia asta. Vorbim şi de boli ca atare, ciroze, toate complicaţiile somatice ale consumului de alcool, vorbim de zile de productivitate pierdute, vorbim de asistenţă socială”, enumeră dr. Vlad Stroescu, medic psihiatru.
Bem mult şi prost. Când devine consumul de alcool o problemă?
Suprataxarea n-a scăzut consumul total de alcool, ci pur şi simplu a încurajat consumul de băuturi ieftine şi proaste.
Dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru: „Cantitatea şi calitatea de alcool, dar şi conservanţi, alte suplimente alimentare sau substanţe chimice folosite pentru colorarea alcoolului au făcut din băutura ieftină o otravă teribilă care conduce mult mai repede oamenii la doctor. (…) Noi avem printre cele mai accelerate creşteri ale ratei de cancere digestive din Uniunea Europeană. Şi asta se întâmplă din două motive: mâncare proastă şi băutură proastă”.
De la ce cantitate devine consumul de alcool problematic este greu de spus. Diferite state vestice stabilesc propriile norme, din raţiuni culturale sau economice.
Dr. Vlad Stroescu, medic psihiatru: „Franţa, care are podgorii nesfârşite, recomandă foarte mult. Ţările nordice, care au o reală problemă sau au avut în trecut cu consumul masiv, recomandă cantităţi mici, au nişte accize enorme”.
Dr. Eugen Hriscu, medic psihiatru supraspecializat în adicţii: „Omul care nu mai are familie, nu mai are prieteni, nu mai are slujbă, trăieşte în condiţii extrem de precare, eventual nu mai are nici casă. În general, oamenii când se gândesc la un alcoolic, văd acea persoană în faţa ochilor. Problema este că doar 5% din oamenii care au probleme cu alcoolul sunt acolo. Restul sunt oameni funcţionali, oameni ca mine şi ca dumneavoastră”.
Abia atunci când acest echilibru superficial se strică, când apar probleme în relaţiile de cuplu sau profesionale, oamenii încep să ceară ajutorul.
Lipsesc comunităţile terapeutice
Dr. Eugen Hriscu, medic psihiatru supraspecializat în adicţii: „Problema este că atunci când omul vrea să apeleze la tratament, noi nu avem ce să-i oferim. Decât binecunoscutul apel la voinţă, or dependenţa de alcool este tocmai o boală a voinţei. Pentru că dependenţa este tocmai incapacitatea creierului de a mai controla consumul de alcool”.
Lipsesc centrele de tratare pe termen lung a dependenţei, dar şi unităţile în care să se facă dezintoxicare sub supravegherea unui medic. În România, principala resursă terapeutică este spitalul de psihiatrie.
Dr. Vlad Stroescu, medic psihiatru: „Lipsesc locurile în care oamenii să se poată lăsa în siguranţă de consumul de alcool. Nicio secţie de psihiatrie nu este suficient de bine pregătită din punct de vedere strict medical pentru lucrurile astea”.
Dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru: „Să zicem că te duci la dezalcoolizare şi petreci timp într-un spital de psihiatrie, treizeci de zile, deşi timpul mediu este de 15 zile, rata de recădere este foarte mare după ieşirea din spital. La 12 luni, intervenţia hospitalieră are o rată de succes între 15 şi 20%”.
Suntem singura ţară din Uniunea Europeană unde nu există prevenţie şi nici măcar un centru de tratament al dependenţei de alcool, finanţat din bani publici. Statul preferă să dea banii pe tratarea efectelor, nu a cauzei şi să cultive noi generaţii de alcoolici. Greul pică pe umerii câtorva ONG-uri, cum este ALIAT, care au resurse limitate. În anumite comunităţi rurale, prevalenţa dependenţei de alcool depăşeşte 75%.
Dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru: „Sunt zone în România unde alcoolul face legea. În astfel de zone, mortalitatea este mare, speranţa de viaţă este mică. Sunt copii care se nasc în zone în care de la începutul vieţii lor vor fi expuşi alcoolului şi probabil că vor muri din cauza lui. O ţară care nu se gândeşte la ziua de mâine şi la lumea în care cresc copiii lor este o ţară care nu merită să fie. Orice altă ţară merită să fie, mai puţin ţara care crede că, dacă astăzi îmbată părinţii copiilor, mâine copiii vor deveni cetăţeni responsabili”.
Ce este codependența
Potrivit experţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru fiecare persoană care are un consum problematic de alcool, alte şapte persoane au de suferit, de la familie la colegi de muncă. Unii dintre ei dezvoltă ceea ce specialiştii numesc codependenţă.
Codependenţa este comportamentul prin care cineva depăşeşte limitele normale ale grijii pentru alte persoane, în detrimentul grijii şi stimei de sine.
Dr. Eugen Hriscu, medic specialist psihiatru supraspecializat în adicţii: „Un soi de relaţie extrem de sudată în jurul acestei probleme legate de consum, încât partenerul aproape că nu mai are o viaţă personală. Nu mai poate să doarmă de grija că persoana consumă. E-aproape o dependenţă de celălalt”.
Este şi cazul Danielei, asistentă socială în cadrul organizaţiei nonguvernamentale ALIAT, unde răspunde la call-center-ul asociaţiei. Partenerul de viaţă al Danielei este alcoolic în recuperare.
Daniela Mihăilescu, asistent social: „Mi-am dat seama că nu este util să-l schimb pe cel de lângă mine şi este mult mai benefic să lucrez cu mine. Prin codependenţă partea de consum se acutizează, pentru că în general aparţinătorii tind să acopere problema, să-şi asume urmăririle acţiunilor pe care le întreprinde dependentul”.
Acum sunt amândoi în terapie şi fiecare participă la un grup de suport unde împart experienţe cu oameni cu probleme similare.
Lasă un răspuns
Lasă un răspuns