Insomniile se pot trata, pe termen scurt, cu pastile de dormit. Din păcate însă, de multe ori, aceste pastile creează dependență. Iată cum se instalează dependența de asemenea medicamente, dar și cum poate fi combătută!

Pastilele de dormit sunt recomandate de medic, pentru tratarea insomniilor. Mulți dintre pacienții care urmează un tratament bazat pe asemenea pastile dezvoltă dependență, pe care o constată însă adesea abia în momentul în care încearcă să renunțe la acestea. După oprirea administrării pastilelor de dormit, pacientul poate experimenta sevraj.

Există și pacienți care nu renunță la aceste pastile, însă își dau seama că au devenit dependenți de ele întrucât simt nevoia de a mări doza pentru ca acestea să fie eficiente.

În general, pastilele de dormit fac parte din clasa sedativelor și hipnoticelor, care include și benzodiazepinele. Aceste medicamente controlează receptorii GABA din creier, responsabili cu capacitatea de concentrare, dar și cu cea de relaxare. Din acest punct de vedere, somniferele acționează similar benzodiazepinelor, care sunt folosite în tratarea depresiei sau a tulburărilor anxioase.

Pastilele de dormit încetinesc activitatea sistemului nervos, induc starea de liniște și favorizează instalarea somnului. Există și medicamente de ultimă generație, care ajută pacientul să adoarmă mai repede. Pastilele de dormit nu se recomandă pe termen lung tocmai pentru a fi evitată instalarea dependenței.

Pastilele de dormit nu se asociază niciodată cu consumul de alcool întrucât efectul sedativ al acestora este potențat și pot apărea complicații serioase. Totodată, această combinație poate fi fatală.

Nici consumul de grepfrut nu este recomandat în asociere cu pastilele de dormit întrucât substanțele active din acest fruct sporesc absorbția substanțelor medicamentoase din somnifere și îi potențează efectele.

Cum se manifestă dependența de pastile de dormit

  • Incapacitatea de a adormi fără pastile
  • Nevoia de a mări doza pentru a putea adormi
  • Instalarea sevrajului în urma încetării administrării acestor pastile (se manifestă prin spasme musculare, insomnii, delir, anxietate, depresie, confuzie, transpirații, halucinații, palpitații, tremur al mâinilor, greață și vărsături)
  • Administrarea continuă a pastilelor, în ciuda impactului negativ pe care acestea îl au asupra organismului
  • Tulburari de memorie

Efecte secundare ale pastilelor de dormit

Printre reacțiile adverse la administrarea acestor pastile, pot apărea următoarele simptome:

  • Tulburări de memorie
  • Amețeli
  • Slăbiciune
  • Modificarea apetitului
  • Dureri de cap
  • Modificarea greutății
  • Flatulență
  • Diaree/ constipație
  • Uscăciunea gurii

Dependența de pastile de dormit este periculoasă întrucât, pe termen lung, aceste medicamente pot afecta tiparele de somn, creierul și nu numai.

Cum se tratează dependența de pastile de dormit

Dependența de pastile de dormit poate fi combătută, însă este important să ceri ajutor. Medicul îți poate reduce doza ușor, astfel încât să nu apară sevrajul și să nu reapară insomniile. Consilierea psihologică poate fi extrem de eficientă în această situație, ajutând pacientul să combată mai ușor dependența.

Centrul Rezidential Izvorul Tamaduirii Bacau - Dependenta de pastile de dormit 3

Specialiștii în domeniu susțin că lupta cu dependența de pastile de dormit nu e una ușoară și că persoanele cu dependență severă vor avea nevoie de cel puțin 3 luni de tratament pentru a putea opri administrarea acestora fără să dezvolte probleme serioase cu somnul .

Prevenire dependenta de pastile de dormit

Pastilele de dormit nu se administrează fără recomandarea medicului și nici pe o perioadă prea lungă. Studiile făcute în domeniu au arătat că majoritatea pastilelor de dormit sunt eficiente pe o perioadă limitată – maximum o lună.

Odată ce administrarea acestor pastile devine un obicei, se produc modificări în chimia creierului, care împiedică instalarea somnului fără pastile.

Dacă se oprește brusc tratamentul cu somnifere la pacientul dependent de acestea, poate apărea sevrajul greu de ținut sub control, ce poate avea și simptome precum convulsiile sau atacurile de apoplexie. De aceea se recomandă tratarea acestei dependențe cu ajutorul și sub observația cadrelor medicale, astfel încât sevrajul să fie prevenit sau măcar ameliorat, iar viața pacientului să nu fie pusă în pericol.

SURSA – www.doc.ro

Lasă un răspuns