ETANOLUL (ALCOOLUL ETILIC)

Alcoolul etilic (etanolul sau alcoolul, cum este cunoscut în limbajul popular) este parte a tradițiilor culturale ale majorității societăților, încă de la începuturile civilizației. Dovezi ale obținerii alcoolului prin distilare datează din anul 1100 î.e.n. Deși istoria abuzului de alcool este la fel de veche ca și cea a producerii sale, consumul de alcool a devenit o problemă de sănătate publică începând din secolele XVIII și XIX, odată cu pauperizarea muncitorilor din industrii. Consumul abuziv de alcool (periculos pentru sănătate) este toxicomania cu cea mai largă răspândire în toate regiunile geografice și în toate grupurile populaționale. Din punct de vedere chimic, etanolul este uncompus organic din clasa alcoolilor, fiind principalul alcool întâlnit înbăuturile alcoolice. Este un lichid volatil, inflamabil și incolor, cu miroscaracteristic.Etanolul din compozițiabăuturilor alcoolicese obține exclusiv prinfermentația zaharurilor din cereale și fructe, în timp ce etanolul utilizat la obținerea produselor farmaceutice și cosmetice, a dezinfectanților, aditivilor alimentari, conservanților și combustibililor se obține prin procedee petrochimice.

METABOLISMUL ALCOOLULUI ÎN ORGANISMUL UMAN

Alcoolul ingerat este absobit rapid din stomac și intestine și distribuit în întregul organism, unde este metabolizat pe mai multe căi.

Principalele procese prin care alcoolul este biotransformat se desfășoară sub acțiunea unor enzime. Într-o primă etapă, majoritatea alcoolului este transformat sub acțiunea enzimei alcooldehidrogenaza în aldehidă acetică, o substanță toxică și carcinogenă, în cantități mari. În a doua etapă, acetaldehida este transformată în acetat, o substanță mai puțin activă, care ulterior este descompusă în apă și dioxid de carbon, pentru a fi mai ușor eliminată. Alcooldehidrogenaza este o enzimă care se găsește în principal în ficat, dar și în stomac, în cantități reduse. La gravidele care consumă băuturi alcoolice chiar și în cantități reduse, o parte din alcool ajunge la făt, unde poate interfera cu dezvoltarea normală a corpului și a sistemului nervos.

Lasă un răspuns