În ce constă tratamentul?
Programul de tratament al dependenței din cadrul Centrului socio-medical și spiritual “Izvorul Tămăduirii” – Bacău este începutul unei călătorii spre recuperare care durează toată viața. Pentru a reuși este nevoie doar de dorința sinceră a beneficiarului de “a schimba ceva” în viața sa. Modelul ce este “ghid” în această călătorie este Programul terapeutic Minnesota și al “celor 12 Pași” – program ce este utilizat cu rezultate recunoscute și reușite certificate în domeniul dependențelor în Statele Unite ale Americii și în Occident, unde costurile aferente sunt suportate de societățile de asigurare de sănătate. Persoanele care apelează la serviciile oferite de Centrul Izvorul Tămăduirii vor avea asigurate un mediu protejat, confidențialitate totală și specialiști cu experiență în domeniul dependenței și codependenței de orice fel (alcool, drog, joc de noroc etc.). Aici poți dobândi, în câteva luni, cunoștințe și îti poti dezvolta aptitudinile (psiho-socio-spirituale) pentru a putea ajunge la o abstinență senină și durabilă.
Pe tot parcursul acestei călătorii, beneficiarul este însoțit și “ajutat să se ajute” de o echipă inimoasă de specialiști (preot consilier spiritual, psihologi, psihoterapeți, consilieri în adicție etc) cu experiență și rezultate recunoscute în tratamentul și recuperarea psihosocială din dependențe de alcool, droguri, joc noroc și alte substanțe psihoactive.
Dimensiunea spirituală a eliberării din dependență
Alcoolismul este pentru unii o boală, pentru alții un comportament anormal sau pentru alții unul imoral, dar, pentru foarte mulți, acesta aduce atingere și o tulburare a vieții lor biologice, a cărnii, a vieții lor psihologice, a celei sociale si a celei spirituale. Viața spirituală – această “cenușăreasă” a vieții noastre, cea mai frumoasă, harnică și roditoare și totuși cea mai ignorată și uitată de mulți dintre noi. Veți vizita probabil o mie de pagini despre alcoolism și droguri, despre viața celor care se droghează, despre suferința familiei celui care abuzează de alcool, dar veți găsi foarte puține pagini dedicate vieții spirituale a celor dependenți și despre rolul imens ce-l are viața spirituală pentru orice om, nu numai pentru cei dependenți. De aceea, această pagină este dedicată renașterii lor spirituale, a dependenților care au atata nevoie de dragostea noastră și mai ales a Lui Dumnezeu.
Iisus Hristos: Calea, Adevărul și Viața.
Intoarcerea la credință = vindecare și mântuire
Termenul de urgență spirituală este pe larg explicat de catre psihiatrul Stanislav Grof în cartea sa „Psihologia Viitorului”. Pe scurt termenul de urgență spirituală este în opinia autorului o stare, un moment sau o situație din viața individului care este în același timp o criză dar și o posibilitate de ridicare la un nivel superior de funcționare psihologică și de conștiință spirituală.
Dependența de alcool sau droguri sunt urgențe spirituale, pentru că ele sunt crize majore în viața unui om, criza dependenței aduce cu sine pericolul dezastrului dar și sansa ieșirii din criză, a renașterii.
Dependentul de alcool sau drog, care traversează cu succes această criză psihospirituală, dovedește cu tărie o sănătate psihosomatică mai bună, o mai mare poftă de viață, o strategie de viață aducătoare de mai multe satisfacții, și o perspectivă, un mod de a vedea și înțelege lumea mult mai profund. Pentru că în existența celui recuperat dimensiunea spirituală își recapăta importanța și este cu ființa sa mai aproape de un Dumnezeu bun, iertător și iubitor. Alcoolismul si dependența de narcotice sunt în general legate de unele tulburări psihice. Dependenții trăiesc conștient sau nu, o mare suferință emoțională: depresie, tensiune generală, anxietate, vinovăție, stima de sine redusă și au o nevoie acută de a scăpa de aceste sentimente, uneori insuportabile. Din punct de vedere al psihologiei freudiene, alcoolismul, fumatul, dependența de narcotice în general, acest lucru este explicat printr-o fixație orală, o nevoie inconștientă de a regresa, de a retrăi pacea, siguranța și sentimentul sublim de la sânul mamei. Caracteristica fundamentală a alcoolicilor și a dependenților și cauza cea mai profundă pentru consumul de narcotice nu este numai această nevoie de a regresa la sânul matern, ci și o dorință mult mai profundă de a retrăi unitatea extatică nediferențiată a vieții intrauterine netulburate.(…) Cea mai puternică forță (de factură spirituală) care stă la baza alcoolismului și dependenței este o nevoie prost orientată și necunoscută de transcendere.
Există numeroase dovezi care arată că în spatele dorinței irezistibile de a consuma alcool sau droguri se află impulsul nerecunoscut spre transcendenta sau plenitudine.
Multe persoane aflate în recuperare vorbesc despre continua căutare a unui element, a unui „ceva” sau a unei dimensiuni necunoscute din viața lor și descriu neîmplinirea și căutarea frustrantă de substanțe, relații, posesiuni, averi sau putere, ca substitut al acelui „ceva” ce poate satisface nevoia de transcendere.
Tot ei recunosc efortul imens și neajunsul acestora: oricât de mult ar consuma, oricat de prosperi ar fi, acestea nu sunt suficiente să satisfacă nevoia de bine general, de transcendență.
În urgența medicală e nevoie imediată de medicament iar in urgența spirituală e nevoie urgentă de Dumnezeul Treime – Tatăl, Fiul si Sfântul Duh.