
Cantitatea de alcool și stilul (modelul) de consum variază de la un individ la altul. Între nivelul consumului de alcool și riscul de apariție al dependenței de alcool și a consecințelor asupra sănătății există o strânsă relație.
Conform Ghidului internațional de monitorizare a consumului de alcool și a riscurilor asociate al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS, 2010), consumatorii de alcool aparțin uneia din următoarele categorii:
Conform OMS, în afara abstinenței (abținerea totală de la alcool), cantitatea de alcool considerată acceptabilă din punct de vedere al consecințelor pe termen scurt și lung asupra sănătății este cea de nivel redus (de la 1 la 40 grame de alcool pur cu o ocazie pentru bărbați și de la 1 la 20 grame pentru femei). În cazul celor consumă alcool regulat (zilnic), OMS recomandă limitarea la 7 grame de alcool pur, dar și acest nivel considerat este prea înalt pentru anumite categorii de persoane, de exemplu gravidele sau pacienții cu ciroză hepatică.
Fiecare țară și-a stabilit limite cu privire la cantitatea de alcool apreciată ca nepericuloasă pentru sănătate.
În România, un consum de risc (excesiv, abuziv, periculos, dăunător, nociv) pentru sănătate este considerat ca fiind aportul de alcool care depășește: 2 doze/zi sau 14 doze/săptămână la bărbați, o doză/zi sau 7 doze/săptămână la femei și mai mult de o doză pe zi pentru persoanele de peste 65 ani. Depășirea acestor limite se asociază cu creșterea riscurilor pentru sănătate.
Intoxicația cu alcool (beția sau starea de ebrietate) definește modificările de comportament sau gândire care apar în timpul consumului de alcool sau la scurt timp după încetarea acestuia. Semnele acestei tulburări pot fi: agresivitate sau comportament sexual nepotrivit, modificarea stării emoționale, tulburări de judecată, vorbire neclară, dificultăți de coordonare a mișcărilor, mers nesigur, scăderea atenției și memoriei, nistagmus (mișcări involuntare ale ochilor), scăderea stării de conștiență până la comă.
Sevrajul la alcool este o tulburare care apare după oprirea sau reducerea consumului de alcool, la o persoană care a consumat alcool în cantități mari sau pe o perioadă lungă de timp. Severajul se caracterizează prin creșterea ritmului inimii (tahicardie), transpirații, tremături ale mâinilor, greață sau vărsături, insomnie, neliniște sau agitație, halucinații, convulsii.
Dependența de alcool (alcoolismul) este o tulburare care se instalează în cazul consumului regulat (zilnic sau aproape zilnic) de alcool, de lungă durată. Indivizii care au dezvoltat dependență la alcool resimt odorință de a bea greu de stăpânit, sunt incapabili să își controleze cantitatea sau să își limiteze ocaziile debăut. Atunci când persoana se oprește din băut sau își reduce mult cantitatea de alcool apar semne alesevrajului. Unul dintre semnele dependenței la alcool este toleranța la alcool (nevoia de a bea cantități totmai mari pentru a resimți efecte produse altădată de doze mai mici). Responsabilitățile profesionale saucasnice și activitățile altădată plăcute, în sânul familiei sau cu prietenii, sunt neglijate în favoarea băutului.Persoana continuă să bea în ciuda faptului că există dovezi ale efectelor dăunătoare asupra sănătății (deexemplu afectarea ficatului, depresie, tulburări de gândire).
Consumul (episodic) excesiv de alcool este un un model de consum cu risc înalt pentru sănătate, datorită consecinţelor medicale (acute şi cronice), sociale şi legale. Noţiunea a fost introdusă pentru a evalua consumul periculos pentru sănătate la nivelul populației. Se caracterizează prin consumul unor cantități mari de alcool (peste 60 g alcool pur sau mai mult de 5 porții de alcool la bărbați și 4 porții la femei) cu o ocazie, cel puțin o dată pe lună. Consumul episodic excesiv este caracteristic locuitorilor din țările nordice (dar și est-europenilor și românilor), care obișnuiesc să consume cantităţi mari de alcool, pe perioade mai lungi de o zi (de exemplu în perioada week-end-ului), alternând cu perioade de abstinenţă sau consum uşor sau moderat.
Lasă un răspuns
Eu rezist fără alcool o lună până la 7 luni….apoi consum enorm timp de 3 zile și de fiecare data ajung la urgențe cu insuficienta renala,desitratare totală,etc .cred că sunt alcoolic epsilon….nu știu ce să mai fac
Reply