Poveste cutremuratoare a unei tinere care din eleva olimpica a ajuns consumatoare de heroina. Georgiana a intrat in lumea distrugatoare a drogurilor cand avea 17 ani, rezultate exceptionale la scoals si toata viata inainte. Timp de 8 ani totul s-a schimbat, iar viata ei a fost macinata de stupefiante. Ajunsese sa vanda tot din casa parintilor si vorbeste despre sevraj ca despre cele mai cumplite dureri pe care le-a indurat vreodata. Acum este omul care lupta sa salveze tineri dependenti.

Georgiana a consumat pentru prima data droguri la 17 ani. Totul a inceput la o petrecere, din curiozitate si din dorinta de a se integra in anturaj. Au urmat 8 ani de dependenta si o viata distrusa.

„De la eleva, studenta, in era prima, cu cele mai bune rezultate – eu tot timpul, si la liceu, si in generala, am fost o eleva olimpica, o eleva premianta, adica aveam teluri pentru viitor, aveam perspectiva – acum se vedea clar, la scoala sanitara, ca imi scazusera rezultatele, nu ma mai puteam concentra, chiar la unul dintre cursuri, cand l-au chemat, in cele din urma, pe tatal meu la scoala, am cazut cu capul pe banca si am adormit acolo”, isi incepe povestea Georgiana Dragan.

Odata dependenta instalata, Georgiana a cautat noi metode sa faca rost de droguri.

„Am avut si ghinionul ca prietena mea cea mai buna sa fie fiica unui cadru medical din Bucuresti, motiv pentru care putea face rost foarte usor de retete. Bineinteles, fara ca mama ei sa stie, retete pe care noi le completam cu pastile despre care stiam ca dau un efect halocinogen”, povesteste ea.

A sperat ca dragostea o poate salva, dar primul baiat de care s-a indragostit a tarat-o si mai mult in lumea drogurilor. Au inceput sa consume impreuna substante si mai puternice. Georgiana povesteste unul dintre cele mai cumplite momente:

„Pentru ca el avea mai multi bani la vremea respectiva, mergea si cumpara. Cum ma trezeam totul era pregatit, doar sa ma droghez… si dupa trei saptamani ne-am trezit intr-o dimineata si niciunul nu mai avea bani in ziua respectiva si atunci mi-am dat seama ca sunt in sevraj. Eu auzisem despre sevraj, in limbajul toxicomanilor se zice „rauri” si sevrajul cred ca este cea mai dureroasa chestie pe care o poti experimenta. Cel putin eu nu am experimentat durere fizica mai mare decat sevrajul de heroina”.

Ca sa faca rost de bani, Georgiana a trecut de la consumul de droguri la alte infractiuni. A inceput sa fure. Mai intai ce a gasit prin casa.

„Pana la punctul in care furasem tot din casa, masina de spalat, televizor, electrocasnice, orice bun de valoare, nu mai aveam absolut nimic. Aveam datorii la intretinere, noi toti, ca familie”, spune Georgiana.

Cand nu a mai avut ce sa vanda din casa, Georgiana a inceput sa fure din magazine. A adunat 20 de dosare penale. La ani distanta de cea mai neagra perioada a vietii ei, Georgiana este acum sprijin pentru tinerii care se lupta cu dependenta de stupefiante. Ce o socheaza cel mai mult este varsta la care copiii incep sa consume droguri.

„Ne suna parinti disperati, care au fete, eu stiu, am avut fete in program de 13 ani, cu 2 ani de consum de droguri. O fata de 15 ani, cu 4 ani de consum de droguri, inclusiv ajunsa la consum de heroina”, spune Georgiana.

Cele mai recente date ale Agentiei Nationale Antidrog arata ca varsta la care copiii incep sa consume droguri a scazut la 13 ani.

SURSA – www.digi24.ro

Lasă un răspuns